Să nu schimbi

Întâlnești un om. Poate că ești la serviciu, poate că ești în parc, nu contează. Ai în minte foarte clar ce ai de făcut. E rutina ta. Spui „bună ziua” și începi să construiești atmosfera potrivită pentru omul respectiv. O personalizezi, nu vrei banalități, vrei miez.

Cafea, ninsoare și morfină

Problemă medicală amânaăa. Îmi tot dădeam termene: să treacă frigul, să treacă sărbătorile, să vină primăvara, să termin de amenajat casa. M-am hotărât săptămâna trecută. Analizele, discuția finală cu medicul, programarea. Vineri, sâmbătă, duminică, jurnal. Luni dimineață, la 8.30, la clinică. Nu am spus nimănui. Aproape nimănui. Știa mama, știa prietena mea și știai tu. 

Tablou cu fetiță și Max

Agitația orașului o înnebunea. Oamenii alergau bezmetici, magazinele erau de nerecunoscut, pline de lumini și coronițe de brad, mirosurile se furișau din străzile principale spre străduțele întunecate și pustii. Străduțele pe care nu veneau niciodată sărbătorile. Oameni-pachet, oameni-pachet, crâmpeie de conversație, liste de cumpărături făcute cocoloș și aruncate aiurea, abandonate după ce toate rândurile fuseseră…

Nouă ani, nouă, vouă, mie!

9 ani! Atât a trecut de când am piuit, timid, primul „Bună seara” Era martie. Am început cu Jurnalul de ora 18.00. Am crezut că am să mor sufocată de inima care dădea să îmi ţâşnească prin gură

Solange, du-te Solange!

Solange se născuse pentru a fi un cal de curse. Un armăsar pur sânge, cu părul lucios şi urechile drepte, cu nările dilatate a victorie. Obişnuit cu  tribunele aclamând în picioare.

Noaptea magică dintre vieţi

Gândul ăsta nu e al meu. Grija asta nu e a mea. Mâinile care au trecut pe aici nu sunt ale mele. Cineva mă privește în ochi. Nu e al meu. Îmbrăţişarea, aşteptarea, nu sunt ale mele. Nimic din ce am spus, făcut sau tăcut, nu e al meu. Altă lume, altă poveste, altă putere….