Pi

Ne-am văzut, am povestit, am râs, am plâns.

Au trecut anii. Și peste mine și peste tine. Fiecare cu drumul lui, fiecare cu poveștile lui. Uneori, câte un zâmbet aruncat peste umăr la ce am fost, la ce am fi putut fi.

Amintiri? Sute. Aproape la fiecare pas. Copilăria, adolescența, prima tinerețe, maturitatea. Povești niciodată spuse, gânduri niciodată rostite, maxilare încleștate și, finalmente, lumină. Multă lumină.

Ești așa cum te știam.

Eu nu mai sunt.

Mi-e ciudă că nu mai pot să am râsul acela despre care spuneai că sună a zeci de clopoței, că nu mai am demența de a crede că totul e posibil, că lumea aceea cu soare și plaje necălcate e acum o lume repezită, de consum.

Am putut să îți spun după o viață ce cred și ce simt. Ți-am mulțumit pentru că mi-ai amintit cine sunt și cum mi-am început viața și iubirea. Curat, sincer, cu speranță, cu naivitate, cu tot ce aveam în suflet și în minte pus pe masă.

Nu știu cine a greșit mai tare. Nu știu cine a înșelat mai mult. Nu știu căruia dintre noi i-a fost mai frică.

Am fugit de tine toata viața. Am fugit și, absurd, te-am căutat în toți bărbații pe care i-am întâlnit.

Acum s-a facut lumină. Lumină și pace.

M-am găsit pe mine. Pentru a doua oara, fară să știi, m-ai dat pe mine mie.

Tu. Ăla care nu mi-ai fost niciodată până la capăt, tu ghem de frică, tu cel care a învățat să mimeze o viață de care s-a temut, tu morman de orgoliu și corectitudine mimată.

Tu – îmbibat în toate parfumurile și toate fardurile, gol și pustiit în interior.

Și a fost suficient să îmi spui “da, așa e, mi-a fost mereu frică”. Mi-ai arătat rana și am înțeles de ce îmi ești atât de drag. A fost nevoie de ani, mulți ani, să lași toate măștile să cadă și să spui ce știam de multă vreme. Despre alegerile tale, despre neputință, despre locul în care fugi de câte ori te dă viața cu capul de pereți.

Încet, cu zâmbet, mergând pe vârfuri ca atunci când spui o taină în confesional.

Ești! Cu toate ale tale ești!

Și am să rămân prietena ta cea mai incomodă, oglinda aia în care o să te vezi mereu, pi, căruia orice i-ai face e tot pi.

Tu ai făcut în mine buzunarul de la piept. Eu l-am umplut cu viață.

Hai! Mai sunt drumuri de găsit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s