Dor

27 decembrie 2007.
Sfântul Ştefan. Seara. Bucureşti. Dorobanţi. Un bloc mic, cochet.
O uşă care se deschide.
El, în prag. Barbă albă, păr alb, zâmbet complice:
„- Ai venit”
„- La mulţi ani!”
Sărutul pe obraz. Mă ţine strâns la piept şi îmi spune:
” – Ştii… o să fie aşa cum vrei tu. Depinde numai de tine.”
Şi zâmbeşte iar. Ştiu despre ce vorbește. Şi el ştie. I s-a întâmplat.
În casă e cald. Miroase a mâncare de Crăciun, ţigări şi parfum.
Oameni pe care îi iubesc. Foşti profesori din facultate.
Bradul pe balcon.
Floarea Crăciunului zâmbeşte pe pervaz.
Conversaţie. Muzică. Amintiri, poveşti, snoave.
El, în capul mesei.
Ea, între bucătarie şi salon.
Mobilă veche, picturi şi desene, ca într-un muzeu al timpurilor frumoase.
Ei chicotesc şi îşi deapană istoriile, ca nişte puştani vinovaţi.
Noi suntem fericiţi. Copleşiţi.
Întrebările potrivite. Răspunsurile care îi pun pe toţi, pe rând, în valoare. Fiecare are momentul lui. E aşa de bine!
Pisicile se învârt uşor agasate.
Brânza franţuzească şi vin românesc. „Un vin aşa de bun ca iti vine să îi spui Dumneavoastră”
Vreau să ţin minte. Strâng ochii tare, tare, îmi ţin respiraţia, pun totul în buzunarul de la piept.
Aşa de multă dragoste!

Ştefan Iordache.

Mi-e tare dor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s