Să nu schimbi

Întâlnești un om. Poate că ești la serviciu, poate că ești în parc, nu contează. Ai în minte foarte clar ce ai de făcut. E rutina ta. Spui „bună ziua” și începi să construiești atmosfera potrivită pentru omul respectiv. O personalizezi, nu vrei banalități, vrei miez.
Din felul în care se mișcă, după hainele pe care le-a ales, din mișcarea mâinilor, din privire, îți dai seama ce mască a ales să poarte astăzi. E în regulă. Și tu ai făcut același lucru.
După o vreme, sau nu, ajungi să îl cunoști pe omul mascat. Uși, ușițe, ferestre care se deschid. Unele mai repede, altele mai greu.
Odată ce ai trecut de prima ușă apar personajele. E ca intr-un film, ori ca într-o carte. Personajele dau buzna peste tine, proaspătul intrat. Familia, prietenii, dușmanii, istoriile, obiceiurile, locurile, secretele, furiile, plânsul, râsul, oamenii care știu, oamenii care îi vor binele, parfumurile, vorbele dulci. Te strecori printre ele. Le atingi cu vârful degetelor, le adulmeci, le studiezi. Fiecare îți va spune ceva. Fiecare va încerca să iți fure sau să îți ofere o pietricică. E foarte ușor să îți pierzi mințile printre femei fardate, bărbați cu zâmbete și vorbe mieroase, năluci slute, umbre cocoșate. Înveți să trăiești printre ele, le treci prin sită, faci cruce în fața demonilor care se retrag schelălăind. Nu pentru multă vreme, dar măcar acum ești conștient de prezența lor.
Uneori te faci mic-mică și privești. Alteori te ridici pe vârfuri și spui nu.
În definitiv e alegerea ta. Îl privești pe omul tău cum schimbă măștile. E în regulă. Și tu faci la fel.
Prima chemare e să schimbi. E prima ispită. Trece multă vreme până să înțelegi că schimbarea ar distruge totul. Că omul tău trăiește și cu femeia cu barbă, și cu uriașul care înghite săbii, și cu șarpele din coș, și cu tipul care zboară la trapez, și cu moartea, și cu limita, și cu Medusa, și cu tatăl din ceruri. Să schimbi ar însemna să îl furi. Să îi iei toate stările de care are nevoie. Să îl faci banal. Să îl omori.
Te doare al naibii dar circul nu vine prea des în oraș. Magia dispare odată cu iepurașul care nu mai iese din joben. Și zâmbești întâlnirii.
Faci o baie fierbinte. Te dai cu cremă. Ai multe cutiuțe. Câte una pentru fiecare senzație. Te bagi în pat. Dormi în dreapta. De-a dreapta. Stingi lumina, tragi plapuma cu grijă. Fără să privești în stânga la omul care doarme fără mască.

Zâmbești.

Și visezi că mergi pe apă ținându-te de lună.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s