O bucățică și eu

Piatra Neamț. Îi spuneam și îi mai spun încă, Piatra. Orașul vacanțelor copilăriei mele. Copilărie atât de timpurie încât uneori am doar imagini foarte scurte. Îmi amintesc o balustradă, albastră sau verde, care mă ducea pâna la ușa apartamentului unchilor mei: Nona și „ta-ta-ia Gâgă. Ba nu! Unchiul Gâgă”. Mereu îi încurcam.
Mai era mirosul de pâine pe vatră care inunda orașul la răsărit. Pâine d’aia mare și rotundă, cu coaja crocantă și închinată înainte să fie ruptă. Salamul de biscuiți, ruloul de pui și zacusca de ghebe.
Micul dejun care începea foarte firesc cu moare și continua discret cu pârjoale, mămăligă, feluri multe și obligatorii ( „da’ mai gustă olecuță, zgâtie”), plăcinte și Dumnezeu mai știe ce. Moldovenii știu să stea la masă.

Piatra mai era apa aia nărăvașă numită Cuejd. O lăsai seara pârâiaș, o găseai a doua zi învolburată până la poduri.
Gradina zoologică: un paradis. Viețuitoarele de care auzisem doar în povești. Cerbul care din motive necunoscute era „apatababii”, urșii furioși și toate poveștile îngrozitoare despre ei, căprioare cu boticul umed.
Pietricica. Un munte uriaș. Dacă reușeai să ajungi până în vârf, puteai să vezi tot orașul. Dar ca să ajungi până în vârf trebuia să mănânci tot, ceea ce era imposibil la o masă moldovenească.
Sigur, la Piatra mai era și „țâncul pământului”. O chestiune greu de definit. Un ceva care știa tot, era peste tot și nu aveai cale de scăpare. Știa dacă ai mâncat sau nu, dacă te-ai spălat pe dinți, dacă ai dormit, dacă ai spus sau nu „înger, îngerașul meu”, dacă te-ai hârjonit cu fratele mai mare, tot știa. Cred totuși că am rezolvat problema cu „țâncul pământului” destul de repede. M-a supărat că ar putea să vină noaptea, în somn, să îmi dea cu cremă de pantofi pe față dacă nu mă spăl pe dinți! Cred că din asta ne-am luat. O lună și-a căutat unchiul meu crema și periile pentru pantofi. Îmi pare rău dar le-am ascuns din motive de auto-apărare.

Erau bunicii, era o familie mare, cu unchi, veri, nepoți, nași, nănașe, cuscre și cumătre, care mai de care mai decis să te răsfețe și să te hrănească.
Erau cuvinte care sunau în altă limbă, erau case curate și cearceafuri apretate.
Erau mânăstirile cu dulceață, șerbet, apă rece din fântână și măicuțe care miroseau a mir.
Era Ștefan cel Mare peste tot.

Era combinatul din care trăia tot orașul.
Erau ligheanele pe care ne puneau să le ținem bine ca să reziste la frământatul cozonacilor, și pe care, evident, le trăgeam într-o parte când coca era în aer și muream de râs când ateriza bleagă pe masă. Era tot ritualul cozonacilor. Coca acoperită cu o mie de ștergare într-o bucătărie bine încălzită în care nu avea voie să intre nimeni „se face curent, nu mai crește”. Paiul rupt din mătură care testa dacă e gata sau nu. Și, desigur, cuptorul care „arde într-o parte”. Și NICIODATĂ suficientă nucă.

Bunicul meu a fost toată copilăria noastră și după (și pentru toată lumea),  Bunicto. Tot din moldoveneasca „du-te la bunic-to, spunei lui bunic-to”. Bunicto i-a rămas numele 🙂
Erau toți oamenii aceia cu grai dulce și zâmbete largi. Era atât de… copilărie.
Mă întorceam în București vorbind altă limbă. Nu mă mai înțelegea nimeni. Vorbeam copilo-moldovenească. „Apatabaii” era împăratul cu poboabe, adica cerbul. Dar asta au aflat foarte greu.

Am fost ultima dată la Piatra acum câțiva ani. Nu la rude, nu mai sunt foarte multe, la niște prieteni. Mi-am amintit, în casa lor, tot. Mesele, vorbirea, cheful de viață, ospitalitatea, senzația că orice se poate, că tot ce e al lor e și al tau.
M-a durut orașul mic, sărac, pustiu, travesat de un fir de apă, cu un deal micuț numit Pietricica, fără miros de pâine, fără Nona, fără Lenuța, fără Valentin, și mai ales fără Bunicto, bunicul meu.

Scriu asta uitându-mă la bunica mea care, de când a rămas singura, de 7 ani, nu își mai găsește rostul. Acum nu mai vrea deloc, nimic. Nu mai are chef să trăiască. Nu mai are chef să zdruncine casa cu aluatul pentru cozonaci, se stinge cu fiecare vorbă pe care o spune.
Și mi-am amintit de vacanțe și de o bucățică de mine.
Nu plâng, nu pot să ajut, vreau doar să țin cu dinții de bucățica asta de mine.

…………….

Au trecut trei ani și ceva. E 27.03.2015

Astăzi a plecat și ea. A plecat la Bunicto, a plecat la Piatra, sau la cerul în care credea.

Și doare, doare tare

8 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Nona spune:

    Am ajuns in Piatra datorita muncii prin 2004. Dupa care… m-am stabilit definitiv aici datorita domnului meu, prin vara asta. Desi eu sunt din sudul Moldovei, mama e in Bucuresti de ceva ani, iar sora prin Oradea. Dar in copilarie tata imi tot povestea cat este de frumos, pentru ca el facuse vreo 2 ani de liceu aici si stia el bine ce spune. 🙂 Serios daca imi trecea prin cap ca am sa ajung aici vreodata 🙂 Dar sa ma si mut aici! :))
    Ma identific pe aolocuri cu aromele copilariei din poveste si cu tot ce inseamna oameni. Mai este si astazi o parte din poveste dusa mai departe… Si ma mai cheama si Nona (pe mine chiar asa ma cheama:) Presimt ca o sa ne vedem face to face candva undeva, ca prea multe avem in comun! Printre altele un oras …
    PS: a inceput festivalul de teatra… si merga la 4 piese. Saptamana viitoare sper sa fiu plina de bine din cauza asta…

  2. Cami spune:

    Tine cu dintii! Si eu tin cu ai mei de bucata mea, foooarte asemanatoare cu tot ce ai scris. Diferenta? Bucata mea e din sud. Atata tot. 🙂 Cami.

  3. viesparul spune:

    Fiecare cuvant al tau descrie senzatiile mele. Ma intreb: de ce si cum de ma cunosti asa de bine? Andra.. ai scris cu un cutit fiecare vorba. Multumesc.

    Si iarta-mi ochii umezi.

  4. ortansa spune:

    Iti multumesc in numele lui bunicto pentru amintirile tale de o mare sensibilitate ,te admir si te iubesc pentru sufletul curat si frumos ,iti multumesc ca mi-ai dat posibilitatea sa cunosc si eu o bucatica de tine .

  5. tecuceanumiki spune:

    iTI tin pumnii ,treci prin momente grele.nu meriti

  6. Iustin spune:

    Ești din Piatra? ha ha ha și eo.. încântat de cunoștință..

  7. Domnita spune:

    Andra, condoleante….. Imi pare tare rau.

  8. Violeta Voicu spune:

    😦 condoleante, Andra..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s