Din mine în mine prin mine

Uneori se întâmplă să te muţi dintr-un loc drag spre… aiureaAi cutiile pregătite. Începi cu hainele. Ştii zgomotul pe care îl fac umeraşele goale? Prosoape, aşternuturi netezite cu grijă, păturicile pentru picioare îngheţate, pernele pufoase pe care ai adormit de atâtea ori în faţa televizorului.

Te duci în baie. Sticle, sticluţe, flacoane, farduri, creme, săruri, lumânări, parfumuri, mii de mărunţişuri. Preferi să te pierzi printre ele pentru că ştii că urmează bucătăria.

Oftezi şi ajungi şi acolo. Fiecare cană cu povestea ei, cutiile de ceai, vase, vase, vase! Îţi vine să le scapi pe toate din mână şi să spui „ooops, accident”. O sticlă de vin. Jumătate goală. Restul plină. Oţet şi poveştile care s-au spus pe când oţetul era sângele lui Omar Khayyam. Bere în frigider. Primul gând – eu nu beau bere. Al doilea gând – EU nu beau bere.

Cutiile se umplu, zgomotele casei se schimbă. La fiecare pas te urmareşte un sunet sec. Parchetul scânceşte ca un pian dezacordat.

Strângi pozele de pe pereţi. Te urmăreşte privirea dragilor tăi: „unde ne mai duci de data asta?”

Pleacă şi mobila. Te uiţi lung după un fotoliu sau după o canapea.

Mai ai lângă tine poşeta, pachetul de tigări, o scrumieră şi cutia de coca cola.

Stai turceşte pe parchet, fumezi, împungi cercurile de fum cu degetul şi te întrebi: ce a fost asta? Nu, nu ai o lacrimă pe obraz, e doar fumul care ţi-a intrat în ochi.

Nu ai vrea să plângi dar simţi o cută grea între sprâncene şi o gheară în piept.

Pe cine aperi? Pe cine protejezi? De cine fugi?

De fapt, nu laşi nimic în urmă. Patru pereţi şi un geam pe care ai privit de atâtea ori. Nu fugi nicăieri. În fiecare ungher al tău dai de tine.

Ştii că locurile, spaţiile, sunt cămine doar dacă le faci să fie cămine. Ştii că acum, goală ca o femeie de-a lui Toulouse Lautrec, casa asta nu mai înseamnă nimic. Te uiţi la ea mirată, iar ea îşi doreşte să dispari mai repede, consumată şi plictisită.

De ce eşti mofluză, atunci? De ce ai ochii grei şi gura uscată?

Tot ce spui, tot ce faci, tot ce zâmbeşti, e lent şi moluţ.

Pe geam intră, din nou, miros de tei. Îţi aminteşti de toate nopţile cu insomnie când ai spus „cum să dorm când teii miros aşa? Dacă pierd momentul asta?”. Şi momentul devenea răsărit vinovat, încercănat, fericit.

Uneori se întâmplă să te muţi din tine în tine prin tine.

Ai senzaţia că laşi ceva în urmă, dar nu ai norocul ăsta.

Tristeţile, uimirile, amintirile, cele spuse şi cele nespuse, vin cu tine. Se furişează în cel din urmă bagaj.

Pleci acum. Ai puterea să mai zâmbeşti încă o dată zânei de pe perdea. Îi desfaci acul, îi aranjezi aripioarele, o strecori în geantă şi închizi uşa în urma ta.

Budha era în Nirvana. Doar Budha putea să doboare demonul. Dar Budha era în Nirvana şi nimeni nu avea curaj să îl trezească.

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Marilena Iordache spune:

    Zana esti tu, si oriunde ai zbura, esti acasa. Pentru ca TU stii sa faci din orice loc casa.

  2. Gicu Danila spune:

    Am citit cateva istorioare ale tale; te rog continua sa scrii. Stii ca acasa e unde esti tu, pentru ca tu, Andra, esti unul din acei putini. Imi place ca mai sunt Oameni.

  3. Petru Margineanu spune:

    Of, Andra, in citeva zile imi vine si mie rindul. Se zice ca o mutare are impactul psihologic al unui divort. Pot sa confirm 😦

  4. Alex spune:

    Esti un om tare frumos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s