Fiecare deget prin care mă împunge întâmplarea

Mi-e frică de accident, de boală, de neputinţă, de umilinţa neputinţei.

Mi-e teamă de lucrurile rele care rup, mutilează, surprind.
Mă bucur, mă întristez, mă entuziasmez, mă plictisesc, cu toată fibra.
Mă îndrăgostesc dement şi iubesc bezmetic.

Mi-e teamă de accidente.
Îmi place să respir. Ştiu şi acum mirosul cămăşilor pe care dormeam, cu iubirea ghemuită la piept. Ştiu textura pielii mamei, ştiu gustul celui pe care îl visez.

Ştiu exact cât am risipit, cât am furat şi cât am refuzat. Ridic din umeri şi plătesc nota, fără să crâcnesc.
Sunt profund olfactivă. Oamenii au gust şi miros.

Şi accidentele au miros, fir-ar să fie.

Durerea, durerea fizică. Credeam că o suport bine. Nu mai cred asta.

Mă scoate din minţi întrebarea: „Ai nevoie de ceva?”. Nu, nu am nevoie de nimic din ce nu îţi vine să îmi dai, pur şi simplu, fără să mă întrebi.

Am avut mereu convingerea ca zmeul greşea la faza cu buzduganul. Sau era extrem de nesigur, nu ştiu.

Mă sperie accidentele pentru că îmi arată cât de vie sunt. Fiecare deget prin care mă împunge întâmplarea doare până la os.

Şi atunci, de ce să nu primesc un cadou?

De ce să nu mă şterg pe picioare de mizeria altora?

De ce să nu te scot din buzunarul de la piept, să te şterg de praf, să te întreb ce mai faci, să îţi fac un ceai şi să te pun la loc?

În buzunarul de la piept?

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Dan Iancu spune:

    nu cred ca stim vreodata fix ce ii trebuie celuilalt fara ca acela sa numeasca, desi ar fi frumos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s