Te iubesc ca pe o fugă cu mâinile la ochi, printr-o mie şi una de vieţi!

Dacă ar fi fost trunchi de copac, cercurile i-ar fi apărut invers: de la exterior spre interior.

Are scoarţa tare şi îl doare fiecare frunză crescută, fiecare mugur, fiecare floare.

Fiecare zambet îi mai face un rid.

Fiecare lacrimă îi mai lasă un semn de mirare.

Apusul i se cuibăreşte în cuta dintre sprâncene.

Se ascunde cu grijă printre poveşti cântate.

Nu salvează pe nimeni. Nici măcar pe el însuşi.

Are culoare, gust şi miros de amărăciune.

Îl aşteaptă pe Moş Crăciun dar îi astupă hornul.

Trăieşte într-o casă în care frunzele intră pe geam şi porumbeii îl pândesc de după perdelele cu lună şi soare.

Are o mână cu o sută de degete. Fiecare deget îi arată câte o direcţie. Pleacă spre fiecare dintre ele dar ajunge în acelaşi loc, în şoaptă.

Râde cu un ochi şi plânge cu alţi 10.

Se ia de piept cu toţi sfinţii şi petrece până în zor cu demonii din el.

Nu se ridică de la masă până nu îţi ronţăie şi ultimul os.

Îi spune TU lui Dumnezeu.

Are un clopoţel care naşte îngeri.

Se împiedică în toate lucrurile mărunte şi le îmblânzeşte pe cele complicate.

Se mârâie, fuge, încuie uşile si aşteaptă.

Cere dragoste prin toate alungările.

Îşi doreşte cu disperare să ajungi până la jumătate dar nu îţi plăteşte luntraşul pentru restul apei.

Tot ce poţi să aştepţi e să îţi facă valuri de pe partea cealaltă, ca să vadă dacă totuşi ajungi…

Vrea o casă cu picioruşe tropăitoare, câine şi pisică.

E un cerc, închis într-un cerc, închis într-un cerc, închis…

O fugă cu mâinile la ochi, printr-o mie şi una de vieţi!

14 decembrie 2009

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s